Anesteziologie și Analgezie Veterinară

Anestezie și tratamentul durerii la câine și la pisică

Cu ajutorul medicamentelor specifice şi a tehnicilor moderne de anestezie, urmărim o abordare ţintită asupra controlului durerii pacientului.

Obiectivul nostru: efectuarea procedurilor chirurgicale şi diagnostice, inclusiv a celor invazive, cu evitarea stresului şi a durerii pentru pacienţii noştri. 

Secţia de specialitate de Anestezie şi Analgezie garantează abordarea necesităţilor antialgice ale pacientului, atât în timpul intervenţiei chirurgicale, cât şi în faza post-operatorie, prin utilizarea de tehnici moderne de anestezie generală, de sedare şi de anestezie loco-regională. Dispozitivele electromedicale pe care le avem la dispoziţie ne permit, de asemenea, să monitorizăm şi să sprijinim în mod optim funcţiile vitale ale pacienţilor în orice moment al procedurii. Colaborarea cu colegii din alte secţii ne permite, în fine, să alegem protocolul clinic cel mai potrivit în funcţie de condiţiile clinice şi psihologice ale pacienţilor. 
Activitatea noastră se bazează pe disponibilitatea pentru dialogul cu proprietarii şi conştientizarea rolului nostru. Numai prin colaborare, răbdare şi cunoaştere ştiinţifică pot fi suportate şi depăşite stările de anxietate, teamă şi dificultate. 

Responsabil ştiinţific de sectorul de specialitate: Dr. Vincenzo Rondelli 
Colaborator: Dr. Francesca Romano

Contacte

Excelenţa medicinei noastre de specialitate