Unitatea Operativă Veterinară pentru Incontinenţă Urinară

Istituto Veterinario di Novara găzduieşte Unitatea Operativă Veterinară pentru Incontinenţă Urinară.

Incontinenţa urinară reprezintă pierderea involuntară de urină şi apare frecvent la câini şi la pisici. Incontinenţa urinară înrăutăţeşte calitatea vieţii proprietarilor şi a animalelor. Unitatea Operativă Veterinară pentru Incontinenţă Urinară a fost deschisă pentru a furniza proprietarilor de câini şi pisici incontinente ajutorul  diagnostic şi terapeutic necesar pentru a putea trăi cu seninătate şi cu o bună calitate a vieţii.

Dr. Stefano Nicoli, responsabil de Unitatea Operativă Veterinară pentru Incontinenţă Urinară, este unul dintre cei mai mari experţi la nivel mondial în incontinenţa urinară veterinară. Profesionalismul şi capacităţile ştiinţifice din cadrul Unităţii Operative Veterinare pentru Incontinenţă Urinară permit acesteia să ofere proprietarilor de câini şi pisici incontinente soluţiile medicale şi chirurgicale cele mai avansate.

Incontinenţa urinară

Definiţie 
Incontinenţa urinară este o stare patologică ce afectează  atât câinele, cât şi pisica, chiar dacă la câine apare mai frecvent. Cauzele incontinenţei urinare sunt multiple şi pot acţiona singure sau în ansamblu, în diverse combinaţii. Tocmai din cauza naturii multifactoriale şi articulate a problemei, diagnosticarea corectă şi succesul terapeutic necesită o abordare clinică pluridisciplinară. De aceea, internistul, radiologul, neurologul, endoscopistul şi chirurgul  sunt figurile fundamentale în gestionarea incontinenţei urinare. 

Semne clinice 
Semnul clinic care este observat imediat de către proprietar este pierderea de urină, care poate fi continuă (câinele pierde urină în timpul jocului, plimbării, somnului), intermitent (urina se pierde nu mai în timpul somnului, de exemplu) sau sporadic. Femelele par a fi mai des afectate decât masculii, probabil din cauza faptului că uretra feminină (conductul care poartă urina de la vezică spre exterior) este mai scurtă şi, de aceea, semnele clinice sunt mai uşor de observat. 

Parcursul diagnostic
Diagnosticul trece prin diverse faze, de la consultul clinic şi neurologic la examenele de laborator până la diagnosticul imagistic. Acesta din urmă utilizează numeroase tehnici precum ecografia, radiologia cu sau fără substanţă de contrast, uro-TC (tomografia computerizată urinară) şi cistoscopia (endoscopia vezicală). 

Există mai multe forme de incontinenţă urinară. Acestea sunt clasificate în funcţie de cauzele structurale (anatomice) sau funcţionale ale problemei, cum se va vedea în cele ce urmează. 

Incontinenţa urinară şi anomaliile anatomice

Informaţii cu caracter general 
Cea mai frecventă formă de incontinenţă urinară legată de anomaliile anatomice se întâlneşte la câinii şi pisicile tinere  şi se numeşte ectopie ureterală. La animalele care prezintă această malformaţie, ureterul (conductul care poartă urina de la rinichi la vezică) nu se termină în vezică, ci în orice alt punct al aparatului uro-genital (uretră, vagin, vulvă). Ectopia ureterală poate afecta numai unul sau ambele uretere. Cele două figuri de mai jos arată cazuri de ectopie bilaterală, imagini obţinute prin mediante TC (la stânga) şi printr-un studiu radiografico cu substanţă de contrast (la dreapta); săgeţile indică ureterele dilatate şi ectopice. 

Din cauza defectului anatomic, urina produsă la nivel renal nu umple vezica, ci se pierde în mod involuntar spre exterior. 
Acestea, în aceste cazuri, în afară de incontinenţă, se observă hidronefroză şi hidroureter (dilatarea rinichiului şi, respectiv, a ureterului). De asemenea, hidronefroza şi hidroureterul predispun frecvent la apariţia de infecţii bacteriene ale căilor urinare. Infecţii bacteriene pot fi foarte periculoase şi pot duce la moarte. La câine, rasele predispuse în mod deosebit sunt Labrador Retriever, Golden Retriever, Husky Siberian, West Highland White Terrier şi Buldogul englez. 

Ectopia ureterală intramurală 
Ectopia ureterală este  de tip intramural în peste 90% din cazuri.  În formele intramurale, ureterul merge de-al lungul peretelui vezicii şi al uretrei pentru a se deschide în uretră, în vagin sau în vulvă. Tratamentul ectopiei ureterale este chirurgical şi are obiectivul de a pune deschiderile ureterelor în poziţia lor corectă, şi anume în vezică. Intervenţiilor  chirurgicale tradiţionale (neoureterostomia şi neoureterocistostomia), li s-au alăturat recent o tehnică minim invazivă bazată pe utilizarea laserului chirurgical (laser cu diode) sub control endoscopic. După ce au fost identificate deschiderile ureterale anormale prin cistoscopie, se introduce fibra laserului chirurgical în canalul de lucru al endoscopului şi se corectează malformaţia. Tratamentul în aceste cazuri se face aproape întotdeauna în contextul diagnosticării. 


A: diagnostic endoscopic de ureter ectopic (săgeata indică deschiderea anormală a ureterului în uretră). B: utilizarea laserului  chirurgical pentru tratarea ureterului ectopic (săgeata indică punctul de pe ureter pe care a intervenit laserul). C: deschiderea ureterului după tratamentul cu laser chirurgical (săgeata indică deschiderea normală a ureterului în uretră). 

Avantajul tehnicii prin laser chirurgical constă chiar în minima invazivitate şi în viteza de execuţie, cu timpi de recuperate post-operatorie reduşi. Într-adevăr, tratamentul cu laser chirurgical se efectuează în regim de day hospital [spital de zi] şi, în general, din ziua următoare pacientul revine la o viaţă normală. 

Ectopia ureterală extramurală 
În ectopia ureterală de tip extramural, ureterul trece complet pe lângă vezică, pentru a se deschide direct într-o poziţie anormală. Acest tip de anomalie anatomică nu este frecvent, iar tratamentul său este exclusiv prin chirurgie tradiţională. 

Ectopia ureterală şi alte anomalii anatomice 
Câteodată ectopia ureterală este însoţită de alte anomalii anatomice. La femelă, de exemplu, sunt foarte frecvente persistenţa septului paramezonefric şi stenoza vestibulului vaginal (figura din stânga; săgeata indică stenoza). Asemenea modificări pot fi şi ele corectate cu ajutorul laserului chirurgical, sub control endoscopic. De asemenea, pot fi prezente malformaţii renale (figura din dreapta; agenezia unui rinichi) sau a organelor genitale externe. 

Incontinenţa urinară şi hormonii sexuali

Informaţii generale 
La anumiţi câini, lipsa hormonilor sexuali (estrogeni) datorită sterilizării provoacă pierderea tonusului uretral şi, în particular, a colului vezical, structură importantă pentru „închiderea porţii” pentru a împiedica ieşirea urinei din vezică. În mod normal, colul vezical rămâne contractat în timpul reumplerii vezicii şi se relaxează în timpul micţiunii. În condiţii patologice, tonusul se diminuează (poarta se deschide) şi urina iese în mod involuntar. Pentru tratarea acestei forme există două căi: una bazată pe terapia hormonală, având ca scop refacerea unui nivel hormonal care să redea tonusul muscular; cealaltă, chirurgicală, pentru a recrea un obstacol în calea trecerii urinei către exterior. În acest din urmă scop  au fost propuse numeroase tehnici printre care cele mai utilizate sunt: uretroplastia cu agenţi de mărire a volumului şi sfincterul uretral artificial. 

Uretroplastia cu agenţi de mărire a volumului 
În cazul uretroplastiei cu agenţi de mărire a volumului, se utilizează calea minim invazivă a endoscopiei, prin care se injectează colagen în grosimea peretelui uretrale (în trei puncte) pentru a reduce în mod  sensibil lumenul uretral şi a permite, în acelaşi timp, o funcţionare normală a micţiunii. 

A: endoscopia uretrei (săgeata indică uretra destinsă). B: uretroplastie cu agenţi de mărire a volumului (săgeata indică punctul de injectare a agentului de mărire a volumului în ţesutul uretrei). C: uretra după injectarea agentului de mărire a volumului (săgeata indică reducerea destinderii uretrei). 

Avantajul uretroplastiei cu agenţi de mărire a volumului este reprezentat de minima invazivitate. Dezavantajul cel mai mare este faptul că substanţele injectate au tendinţa de a se resorbi în timp şi, prin urmare, este posibil să fie necesară repetarea tratamentului. În ultimul timp, a fost introdus un polimer cu o rată de rebsorbţie mult mai mică decât cea a colagenului. Această substanţă poate fi folosită ca alternativă la colagen. 

Sfincterul uretral artificial 
Sfincterul uretral artificial este un aparat (balonaş) care se amplasează chirurgical în jurul uretrei şi este conectat la un mic rezervor subcutan. Aparatul determină compresia uretrei din exterior. Cu ajutprul unui rezervor, chirurgul poate, din exterior, să regleze gradl de umflare a balonaşului, determinând gradul de deschidere a uretrei. După 15 zile de la intervenţie, necesare pentru a da organismului timpul de „a accepta" prezenţa corpului străin, sfincterul uretral artificial poate fi umflat (procedură care se face sub sedare) pentru a se atinge gradul de închidere cel mai potrivit pentru a menţine continenţa şi, în acelaşi timp, pentru a permite micţiunea. 

A: sfincter uretral artificiale (săgeata indică balonaşul care înconjoară uretra). B: endoscopie uretrală cu sfincter artificial dezumflat (săgeata indică uretra destinsă). C: uretra cu sfincter artificial umflat (săgeata indică uretra închisă aproape complet). 

În unele cazuri sunt necesare câteva „şedinţe de umflare” în perioada post-chirurgicală. Avantajul sfincterului uretral artificial este faptul că, în general, o dată implantat, funcţionează pentru toată viaţa câinelui. Dezavantajul este dat de faptul poziţionarea necesită intervenţie chirurgicală. 

Vezica pelviană 
În fine, la căţelele sterilizate prin scoaterea ovarelor şi a uterului se poate observa şi deplasarea vezicii, care nu mai este susţinută în mod mecanic de uter, spre spate, către canalul pelvian. Această deplasare generează aşa-numita vezică pelviană. Această dislocare a vezicii poate determina incontinenţă, deoarece colul vezical  ajunge să se afle înt-ţo zonă care nju este supusă presiunii abdominale, care ajută, într-o oarecare măsură, când organele sunt poziţionate normal, la menţinerea continenţei. Poziţia corectă a vezicii poate fi evaluată cu uşurinţă în faza de diagnosticare. Tratamentul de elecţie este cel chirurgical, iar tehnicile propuse sunt colposuspendarea, uretropexia şi cistouretropexia. 

Incontinenţa urinară şi bolile neurologice

Absenţa sau caracterul incomplet al golirii vezicii  poate constitui manifestarea clinică a unei probleme la nivelul sistemului nervos. Se vorbeşte în asemenea cazuri de incontinenţă urinară neurogenă. Adesea, pierderea involuntară de urină este consecinţa unei umpleri excesive a vezicii. 

Într-adevăr, în condiţii normale, vezica se contractă atunci când volumul de urină ajunge la nivelul necesar pentru a stimula receptorii presori existenţi  pe pereţii vezicii. Stimulul presor „călătoreşte” prin intermediul nervilor periferici, măduvei spinării şi encefalului. Aşadar, o boală care implică una dintre aceste structuri nervoase poate cauza un defect de golire a vezicii şi incontinenţă urinară neurogenă. În aceste cazuri este importantă identificarea bolii neurologice care cauzează incontinenţa. Rezolvarea problemei vezicale se obţine o dată cu rezolvarea patologiei neurologice care a cauzat-o. 
În cazurile când tratamentul nu rezolvă complet cauza incontinenţei urinare neurogene, animalul va putea fi tratat aşa cum s-a arătat mai sus, la incontinenţa su bază hormonală. 

Pentru a primi informaţii referitoare la Unitatea Operativă Veterinară pentru Incontinenţa Urinară şi pentru întrebări legate de cazuri clinice, persoanele interesate îl pot contacta pe Dr. Stefano Nicoli la următoarea adresă de email:
stefano.nicoli@istitutoveterinarionovara.it 

Responsabil ştiinţific de sectorul de specialitate: Dr. Stefano Nicoli
Colaborator: Dr. Roberta Caccamo 

Echipamente tehnologice de avangardă